Numele bujorului provine de la Paeon, discipolul zeului medicinii din mitologia greacă, transformându-se în floare pentru a scăpa de mânia mentorului său. În Evul Mediu, creștinii valorificau bujorul ca simbol al prosperității și sănătății, utilizându-i rădăcinile și semințele în remedii naturiste și creând hibrizi pentru a-i amplifica efectele benefice.
Bujorul aparține genului Paeonia ce include 33 specii perene, erbacee sau semilemnificate, originare din Asia, America de Nord şi Europa. Bujorii există încă din anul 1000 î.Hr., adică de peste 4000 de ani!
În secolul al VIII-lea, din grădinile chinezești au ajuns în Japonia, devenind astfel un mare producător de bujori. În Europa au fost introduși la sfârșitul anilor 1800, având succes imediat. Este o plantă ocrotită de lege, ce nu trebuie distrusă sau colecționată.
Facultatea de Horticultură din cadrul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București, a lansat în iunie 2013, în cadrul Conferinței „Agriculture for Life, Life for Agriculture” propunerea ca bujorul să fie proclamat, Floarea Națională a României. Demersul s bucurat, încă din momentul lansării, de o foarte largă susținere din partea mediului academic și a societății civile. În ziua de 27 octombrie 2022, s-a publicat în Monitorul Oficial declararea bujorului ca floare națională a României.
Bujorii sunt printre cele mai apreciate flori de grădină din lume datorită frumuseții lor excepționale. În țara noastră se întâlnesc 7 specii erbacee de bujor și una semilemnificată. Dintre speciile erbacee, cinci cresc spontan în rezervații naturale, Paeonia peregrina, Paeonia tenuifolia, Paeonia triternata, Paeonia mascula, Paeonia officinalis, ssp. Banatica, iar doua sunt cultivate Paeonia officinalis, Paeonia lactyflora. Dintre speciile arbustive, cea mai cultivata este Paeonia suffruticosa. Scrierile care atestă existența rezervațiilor de bujori spontani datează din epoca preistorică, cea mai veche dintre acestea fiind rezevația din Munții Măcinului, Dobrogea. USAMV București, prin Facultatea de Horticultură găzduiește Colecția Națională de specii, varietăți, soiuri și hibrizi de bujor, reunind peste 120 de taxoni.
Bujorul, cu numele său științific Paeonia, este mai ales cunoscut pentru valoarea sa ornamentală, însă în spatele petalelor sale colorate se ascund și caracteristici bio-chimice de interes. Rădăcinile și, uneori, florile bujorului sunt folosite în medicina tradițională asiatică datorită conținutului lor de compuși fenolici și flavonoizi, care pot avea proprietăți antiinflamatorii și antioxidante. Deși nu este considerat un aliment în dieta obișnuită, extractele de bujor pot fi utilizate în suplimente pentru potențialele lor beneficii terapeutice, cum ar fi ameliorarea durerilor musculare sau simptomelor premenstruale. Este important de menționat că bujorul nu este utilizat în alimentație și trebuie abordat cu precauție atunci când este folosit în scopuri medicinale, datorită posibilității reacțiilor alergice sau a interacțiunilor cu alte medicamente.
Bujorul, cu o prezență desăvârșită în grădini, ascunde sub petalele sale vibrant colorate proprietăți terapeutice remarcabile. Este apreciat în medicina tradițională pentru acțiunile sale sedative și antispastice, iar extractele din rădăcini și semințe au fost utilizate în diverse afecțiuni nervoase și respiratorii. Modernizarea fitoterapiei a condus la utilizarea controlată a rădăcinilor de bujor ca adjuvant în tratamente, accentuând utilitatea sa într-un spectru larg de condiții de sănătate.
BENEFICIU
Acțiune sedativă datorată peoninei și peoniflorinei
BENEFICIU
Utilizare în afecțiuni nervoase precum epilepsie, isterie și convulsii
BENEFICIU
Tratament adjuvant în boli articulare, inclusiv reumatism, gută și coxartroză
BENEFICIU
Ameliorarea hiperexcitabilității nervoase
BENEFICIU
Aromatizarea și colorarea ceaiurilor alimentare prin petalele de bujor roșu
BENEFICIU
Alinarea tusei nervoase și astmatice cu infuzii din petale
BENEFICIU
Adjuvant în artrite, reumatism și gută
Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti este rezultatul unui parcurs academic, ştiinţific şi administrativ susţinut de mari nume ale învăţământului şi ştiinţei agronomice din România, care a debutat cu prima Şcoală agronomică din România (Şcoala de la Pantelimon), fondată în urmă cu 164 de ani. În anul 1852 Domnitorul Barbu Ştirbei a semnat actul de organizare a Institutului de Agricultură de la Pantelimon, care şi-a început activitatea în anul 1853. Peste numai doi ani, în 1855, şi-a deschis cursurile şi Şcoala pentru Învăţătură Veterinară. Din 1867 s-au inclus în programa de studii şi disciplinele silvice, iar învăţământul agronomic bucureştean s-a dezvoltat sub numele de „Şcoala Centrală de Agricultură şi Silvicultură”. În anul 1868 s-a înfiinţat prima instituție de cercetări agricole din România, cunoscută sub denumirea de Stațiunea Agronomică București. Din anul 1869 se schimbă sediul Şcolii în Bulevardul Mărăşti, iar din anul 1915 se pun bazele învăţământului superior agronomic la Bucureşti, devenind Şcoala Superioară de Agricultură de la Herăstrău. În anul 1921 are loc transformarea Şcolii Superioare de Medicină Veterinară în Facultatea de Medicină Veterinară din Bucureşti.
Descoperă fiecare insulă pentru a afla totul despre ea
© Copyright 2024 USAMV | Toate drepturile rezervate.